Cap.1 Rupta de realitate

Capitolul 1

Am facut tot ce-au vrut ei, am fost mereu o fata sarguincioasa,ascultatoare,iubitoare insa pe ei nu-i multumeste nimic din ce fac eu,mereu imi spun ,ca sunt inutila ,uneori ca sunt in plus, eu nu am o mama care sa-mi dea sfaturi ca orcarei fete de 17 ani.Le-am iertat atatea si inca le iert insa se spune ca un copil orcat de mic este nu uita niciodata amintirea parintilor lui,o poarta acolo intr-un colt de suflet buna sau rea.Doica mi-a spus sa nu le port pica,caci ei nu-si dau seama de greselile comise….Prostiii!!!!…parintii mei nu au 10 ani incat sa nu-si dea seama de ce greseli fac..ei o fac din propia initiativa iar mie s-a urat de asa viata.
Ma uit in gol ,la doar cativa metri de mine in jos,se afla apa, asta e scaparea mea,portita spre paradis ,nu mai suport ,stau cocotata pe acest grilaj numarand minutele si facandu-mi curaj sa ma arunc in gol.Nu mai am pentru ce trai ,parintii mei sunt bogatii ,cred ca au toata lumea la picoare ,ca toti trebuie sa plece capul in fata lor,m-au dus la cele mai renumite si scumpe universitati,mi-au bagat pe gat fortat tot tipul de baietii daca nu era de judecator,era de avocat si lista e lunga.
Ii urasc cand o fac pe autoritarii si spun”Trebuie sa ma asculti ,doar sunt mama ta” nu stiu ce intelege ea prin cunvantul mama,pentru ca ea e exact opusul.Intr-o seara i-am auzit vorbind si spunea mama ca am fost doar un”accident”nefericit pentru ei,aveam doar 12 anisori ,cand am vazut-o pe mama plangandu-se la tata ca-i mananc zilele,caci ea nu mai doarme noaptea din pricina mea,caci eu nu ma port ca o fata de societate.
Eu mereu am stiut ca ei nu m-au iubit,nu s-au comportat ca niste parintii adevarati,dar mereu a existat intr-un colt din sufletul meu speranta ca ei macar tin cat de putin la mine,insa ca de fiecare data,ei nu m-au dorit,am fost ca o furtuna cu fulgere si bubuieli in viata lor,le-am distrus visurile.Mama ma uraste,caci din pricina mea visurile ei nu s-au implinit,caci de cand m-am nascut eu,ea nu si-a urmat visul de a devenii procuror.Dar intrebarea mea este :Cu ce-am incurcat-o eu? Ce i-am facut eu de nu si-a putut urma visul?Ce ,nu sunt procurori cu copii acasa? ce i-am facut eu,cand pe mine m-au crescut servitoarele si doica mea…atatea intrebari care cauta si acum raspunsuri.
Cand eram bolnava ,si aveam febra mare,vomitam si ca orice copil strigam si eu dupa mama mea,insa ea nu venea ,o strigam la nesfarsit sperand ca inima ei de gheata sa se topeasca”Mamii…mamiii mie frica mamii,ma doare mamii…mamii ma doare burtica,mamii mie cald” insa mami nu venea,de fiecare data fie ca era in toiul noptii fie ca era ziua ,saraca doica se trezea si ma ingrija si ma alinta si incet …incet adormeam,insa nu de mama mea ci de adevarata mea mama,caci adevarat este ce se spune”Mama nu este cea care te naste,ci cea care te creste.” ea pur si simplu nu se deranja din pat sa vina la mine,pentru ca era riscul sa-si piarda somnul de frumusete.
Prima mea zi de scoala.prima mea tema,primul meu 10 ,primul meu baiat care mi-a placut ,lucruri de pret pentru o adevarata mama,comoara de suflet cum o numea doica mea,insa pentru mama ,nu aveau valoare.
Insa cu toate acestea si inca multe altele sufletul meu imbecil inca tine la ei ,insa acele cuvinte,acele cuvinte nu inceteaza sa ma bantuie ,sunt ca niste pumnale infipte in piept:”Stii ca daca nu m-ar fi obligat bosorogul ala ,as fi renuntat la pacostea asta ”
Da bosorogul ala cum ii spune ea ,este tatal ei,bunicul meu el a obligat-o pe mama sa nu renunte la prima lui nepoata caruia s-a daruit trup si suflet…pentru ca daca o facea,daca mama se daspagubea de mine,ar fi ramas fara mostenirea de la bunicul,si asta insemna fara tratamente ,fara intalniri la club,si fara multe altele,chiar daca tata are suficienti banii nicioadata nu a fost de acord sa-i arunce in stanga si-n dreapta.
Insa saracul bunicul a plecat in lumea celor drepti mai devreme de cat trebuia,a murit intr-un pat de spital,insa foarte multumit pentru ca nu l-a putut mama convinge sa-l bage la azil,ma amuza foarte tare de fiecare data cand ii strica planurile,o amintire frumoasa ma face sa zambesc in orce moemnt de cumpana .”Mama isi invitase prietenele sclifsoite si fandosite la un ceai si la o portie de barfa,desigur eu eram subiectul pricipal,dupa cine ma da,ce face cu mine,ce vreau sa devinv ,bineinteles ca eu raspundeam cu ”da” sau ”nu” nu aveam voie la mai mult, plictisitor ,pana cand apare bunicul cu o fata cam usuratica de gat,se lauda in fata mamei ca asta va avea sa fie sotia lui si mostenitoare lui.Fata fiind una de cabaret,mama ii venea sa intre in pamant de rusine,insa cand bunicul trasnit cum era incepe sa se dezbrace in fata ”cucoanelor” si sa arunce cu hainele in cap la cucoane si striga ”HUY MUHER QUE ERMOSA ERES,AIIAIAII” ii placea sa o faca pe mexicanul,mama cu toata rabdarea din lume incerca sa disimileze un zambet care nu-i prea iesea,le-a scos pe cucoane afara.
Ce amintiri frumoase ,cand a murit ai mei nu s-au deranjat sa-l ia din spital iar eu nefiind majora nu am putut face nimic si l-au incinerat,mai ramasese doar cenusa din bunicul meu aiurit pe care-l iubeam atata.
Aici in acest loc,i-am imprastiat cenusa ,insa inainte de a muri m-a numit pe mine unica lui mostenitoare,iar ultimele lui cuvinte au fost:”Am tras-o in teapa pe muma -ta ,draguta,fi fericita ,fi ce vrei tu sa fi.trimite-o undeva pe muma-ta,nu e decat o baba,care nu stie cand sa taca din gura.”
Daca ar stii el,mama ,nu mi-a dat mostenirea,bunicul a spus in tastament ca la 18 ani voi avea acces la mostenire insa pana atunci nimeni nu se atinge de ea.
In liceu ,ma indragostim nebuneste,era o dragsote nebuna,rebela si imposibila in acelasi timp.Familia lui era una saraca, tatal lui lucra la ca instalator iar mama lui bucatareasa la noi in casa.,eram cuplul perfect pana sa intervina mama.A facut tot ce-a putut ca sa ne desparta,m-a inchis in casa,mi-a luat telefonul,calculatorul pana si modemul de la internet.,il ura pentru simplul fapt ca era sarac,e o crima sa fi sarac?e o crima ca nu ai toata lumea la picoare?ca nu ai servitoare si majordoni?
Acum 2 saptamanii am primit un bilet de la el incare spunea ”Draga Marie,esti soarele meu,esti steluta mea norocasa insa noi suntem ca si luna si soarele,si ei au fost despartiti printr-un blestem,acest blestem intervine si intre noi,mama ta.Cu dragoste Theo!”
Printre ultimele lacrimi pe care le mai aveam am citit aceste bilet,da avea dreptate,soarele si luna,blesem,eu mereu voi fi blestemata,el avea dreptul la o iubire fara blesteme,si nu-l invinovatesc.,nu este vina lui ci a carei i se spune mama.
S-a dus si ultimul scrum de tigara,precum si 1% din amintirile mele,tristete si fericire in acelasi timp,tristete ca nu am sa le mai revad pe cele ce mi-au colorat viata si fericite pentru ca nu am sa le mai traiesc pe cele care mi-au umbrit existenta.
Nu puteam sa echilibrez balanta,nisipul din clepsidra s-a scurs,nu mai e nimic,trebuie sa o fac.Echilibru mi-l mentineam cu greu ,nu m-am chinuit sa le scriu o scrisoare,m-as fi chinuit si as consuma cerneala degeaba,poate ca nici nu ar citi-o.
Mai aveam doar cativa centrimetri si am sa zbor ca pasarile cerului,ma aplec si……
_____________________________________________________
Nota:

Ok gata am facut primul pas,voi ce spuneti,merita incercat sau nu? eu am pus primul capitol sa va faceti o idee,cine ce si cum,sper ca macar 10% DIN 100%sa va fi impresionat.